Tulburari de adaptare Print E-mail
There are no translations available.

Tulburarile de adaptare sunt stari de suferinta subiectiva si de afectare emotionala, interferand de obicei cu performantele si functionarea sociala, si luand nastere in perioada de adaptare la o schimbare semnificativa de viata, sau ca o consecinta a unui eveniment stresant de viata (incluzand prezenta sau posibilitatea unei boli

fizice grave).
Agentul de stres (stresorul) poate sa fi afectat integritatea retelei sociale a persoanei (pierderea unei fiinte dragi, experiente de separare) sau sistemul mai larg al valorilor sau suporturilor sociale (imigratie, statut de refugiat). Stresorul poate implica numai individul sau si grupul sau comunitar.
Predispozitia individuala sau vulnerabilitatea joaca un rol mai mare in riscul aparitiei sau in conturarea manifestarilor tulburarii de adaptare decat in celelalte stari din cadrul acestui grup, dar, cu toate acestea, se considera ca starea n-ar fi aparut fara stresor.
Manifestarile variaza si includ dispozitia depresiva, anxietatea, ingrijorarea sau o combinatie a acestora, un sentiment al incapacitatii de a face fata (coping), de a planifica (viitorul) sau de a continua situatia prezenta, precum si unele grade de afectare in performanta rutinei cotidiene.
Subiectul poate sa se simta predispus la comportamente dramatice sau explozii de violenta, dar acestea apar rar. Totusi, tulburarile de conduita (de exemplu, comportamentul agresiv sau disocial) pot fi o trasatura asociata, mai ales la adolescenti. Nici unul din simptome nu este insa suficient de sever sau de proeminent pentru a justifica un diagnostic specific prin el insusi.
Tulburarile de adaptare sunt asociate cu un risc crescut de tentative de suicid si de suicid complet, uz excesiv de o substanta si acuze somatice. Tulburarea de adaptare a fost raportata si la indivizii cu tulburari mentale preexistente din esantioane selectate, cum ar fi copiii si adolescentii si pacientii chirurgicali si medicali generali.
Prezenta unei tulburari de adaptare poate complica evolutia maladiei la indivizii care au o conditie medicala generala (de exemplu, reduce complianta la regimul medical recomandat ori creste lungimea sederii in spital).
La copii, fenomenele regresive cum sunt revenirea la udatul patului sau la vorbirea copilareasca, sau sugerea policelui, sunt o parte frecventa a modelului simptomatic.
Debutul apare de obicei pana intr-o luna de la aparitia evenimentului stresant sau schimbarii de viata, iar durata simptomelor nu depaseste de obicei 6 luni, cu exceptia reactiei depresive prelungite. Daca simptomele persista in timp, diagnosticul trebuie schimbat in functie de tabloul clinic prezent.
Desi exista o anumita predispozitie sau vulnerabilitate in aparitia si manifestarea tulburarii de adaptare, ca stare de suferinta subiectiva si de afectare emotionala, ce interfereaza de obicei cu performantele si functionarea sociala, se considera ca aceasta nu s-ar fi declansat fara existenta unui stresor, eveniment de viata sau situatie stresanta.
De aceea, in demersul terapeutic pentru un pacient cu tulburare de adaptare, psihoterapeutul trebuie sa acorde un rol deosebit stresului si celorlalti factori implicati.

II. Criteriile de diagnostic pentru tulburarile de adaptare (DSM IV)

A. Aparitia de simptome emotionale sau comportamentale ca raspuns la (un) stresor(i) identificabil(i) survenind in decurs de 3 luni de la debutul stresorului (stresorilor).
B. Aceste simptome sau comportamente sunt semnificative clinic, dupa cum este evidentiat de oricare dintre urmatoarele:
1.detresa marcata, care este in exces fata de ceea ce ar fi de asteptat de la expunerea la stresor;
2.deteriorare semnificativa in functionarea sociala sau profesionala (scolara).
C. Perturbarea in legatura cu stresul nu satisface criteriile pentru alta tulburare specifica de pe axa I si nu este doar o exacerbare a unei tulburari preexistente de pe axa I sau axa II.
D. Simptomele nu reprezinta doliul.

III. Subtipuri

Daca criteriile pentru tulburarea de adaptare sunt satisfacute, forma clinica sau trasaturile predominante pot fi specificate astfel:
a) Cu dispozitie depresiva – manifestarile predominante sunt simptome precum dispozitia depresiva, plansul sau sentimentele de disperare.
b) Cu anxietate – manifestarile predominante sunt simptome precum nervozitatea, preocuparea sau anxietatea ori, la copii, frica de separare de persoanele de atasament major.
c) Cu dispozitie mixta anxioasa si depresiva – manifestarea predominanta este o combinatie de depresie si anxietate.
d) Cu perturbare de conduita – manifestarea predominanta o constituie o perturbare de conduita in care exista violarea drepturilor altora ori a regulilor si normelor sociale majore corespunzatoare etatii (de exemplu, chiul, vandalism, condus neglijent, batai, neglijarea responsabilitatilor legale).
e) Cu perturbare mixta de emotii si conduita – manifestarile predominante sunt atat simptome emotionale (de exemplu, depresie, anxietate), cat si o perturbare de conduita.
f) Nespecificata – reactii dezadaptative (de exemplu, acuze somatice, izolare sociala, inhibitie in activitatea profesionala sau scolara) la stresorii psihosociali, care nu sunt clasificabile ca subtipuri specifice de tulburare de adaptare.

 

Search

Login

mod_vvisit_counterNumar vizitatori:117075

valid xhtml valid css